La douăzeci de ani de la semnarea Convenției ONU privind drepturile Copiilor, un grup de copii și tineri de la Casa Radio, au organizat un flash-mob, joi, 19 noiembrie. Participanții flash-mobului, de la mic la mare, aveau în mîini cîte un fier de călcat, în semn de protest împotriva nerespectării drepturilor copiilor. Aceștia s-au alineat într-o coloană și au pus fierul de călcat unul pe spatele celuilalt, scandînd în cor:” Drepturile copiilor nu trebuie călcate, ele trebuie respectate!”.
”Fierul de călcat a fost ca o unealtă, prin intermediul lui am vrut să arătăm lumii că nu trebuie să ne încalce drepturile, dar să le respecte”, a menționat Beatrice Bușinschi, elevă la Gh. Asachi și una din participante. Tinerii care au luat parte la flash-mob, declară că s-au adresat tuturor celor care încă mai continuă să aibă o atitudine zeflemitoare față de drepturile copiilor.” Suntem aici pentru a-i îndemna pe toți oamenii să aibă grijă de copii, pentru că deseori ne sunt încălcate drepturile și ne doare, însă nu putem face nimic, avînd mai puțină experiență decît adulții”, a spus Cristina Galbici, studentă în anul 3 la psihologie, USM.
Tinerii au considerat mesajul lor absolut necesar societății, pentru creșterea și educarea responsabilă a viitoarelor generații. ” Noi deja suntem adolescenti, dar vin generațiile viitoare care au nevoie de grijă și susținere”, a specificat Roman, elev la GH. Asachi, ținînd să menționeze că succesul copiilor depinde în mare parte de modul în care au fost susținuți și încurajați de părinți și prieteni. Cei mai mici dintre participanți au avut și ei un cuvînt de spus în privința drepturilor ce le sînt încălcate. Eugen Țapu, elev în clasa a 3-a la Gh. Asachi, este de părere că copiii au dreptul la joacă, să aibă părinți și frați, să fie sănătoși și să crească mari.
Flash-mobul a fost organizat cu susținerea UNICEF, drepturile copiilor urmînd a fi susținute și prin alte acte de acest gen, preconizate pentru ziua de sîmbătă, 21 noiembrie.
e foarte bine că aceşti copii şi tineri îşi cunosc drepturile, dar mai ales insistă să fie respectate… dar ştiu că la flash mob-uri se organizează acţiuni inedite, de exemplu am fost la un astfel de eveniment şi participanţii au jucat roluri de agresori şi agresaţi în scene statice timp de două minute… a fost interesant… aceştia ce au făcut ieşit din comun?
am mentionat asta la inceput…cam la asta s-au rezumat actiunile lor. Daca te indoiesti ca as fi prezentat evenimentul in totalitate, incearca sa consulti si alte “SURSE VERIDICE”…
UNICEF a sustinut aceasta activitate? Aceasta este un oximoron mare cit carul!!!! In primul rind rolul ONU este de mentinere a pacii, asa ca nu stiu ce cauta in amestecarea drepturilor copiilor, drepturi pe care ei insisi le incalca permanent!
Asta ar fi o intrebare pentru UNICEF sau ONU, desi sansele de a primi un raspuns sint clare. UNICEF are drept scop cresterea si dezvoltarea copiilor si a mamelor acestora, ONU- mentinerea pacii, legatura e evidenta…
UNICEF apartine de ONU. ONU, ca organizatie pentru mentinerea pacii, ce interes are sa formeze ceva ce nu apartine de pace?
cu tot respectul, dar de competenta mea a tinut sa informez despre actiunea demarata.
ONU a creat o conventie acum 20 de ani despre drepturile copiilor…UNICEF doar a sustinut un flash-mob consacrat scrierii acestei conventii, Moldova a ratificat conventia…e si normal ca copiii sa-si promoveze drepturile, pina la urma…
Ca parca copiii isi stiu drepturile…Ca acea Conventie a drepturilor copiilor nu are nimic de a a face cu drepturile lor…Iar UNICEF nici nu are interes ca aceste drepturi sa le fie acordate.
Nu pot vorbi in numele lor, dar nu asta e important, in fine, copiii trebuie sa invete de mici sa lupte pentru ceea ce le revine pe drept, chiar daca e un gest inconstient
Apropo ,C R I S T I N A, merci de comentarii, e important sa ai o anumita opinie si atitudine fata de lucrurile din jur.
Nu ar fi bine ca acesti copii sa fie invatati care le sint drepturile, inainte de a-i invata pentru ce sa lupte?